Desi doar prezentul exista, cumva “reusim” sa il ratam. Pentru ca suntem cu mintea undeva in trecut la ceva ce s-a intamplat ieri sau in viitor la ce urmeaza sa se intample dupa. Scot hainele din masina de spalat cu gesturi grabite si agitate. Asta pentru ca ma gandesc deja ca peste 5 minute mai am ceva foarte “important” de facut. Alerg spre un viitor pe care nu o sa-l prind niciodata. Sau inapoi intr-un trecut “da, intinsul asta de rufe imi aminteste de …”. Ceea ce se numeste trecut proiectat in prezent. Nu stiu cum e sa intinzi rufele pentru ca n-am fost niciodata prezent. Poate intr-o zi o sa ma opresc si o sa traiesc experienta prezenta. Intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Sau poate acum
